Când ochii s-au deschis în lumea trecătoare
Proiecții ca de vis cerșeau protecție-iubire.
Și mers-au mână-n mână, până ce crescură!
Datorie acumulase pruncul ce la rându-i
Din-lăuntrul ființei sale ce se adăpase cu iubire
Își dorea să dea din sine multa sa iubire…
Cum nu-și este sieși îndeajuns în întregime
Caută împlinirea sa în altul, să ofere,
Si din împlinirea tandră, tot sporește universul…
Rând pe rând din neputințe sau neștiință
Am trădat măcar o dată pe acela (ceia)
Ce-am ales-o să ne fie pentru todeauna !
Căutam bezmetici să găsim perechea potrivită,
Dar nâravul ce ne-a devenit propriu
Caută nectarul colindând din floare-n floare
Și nu-l mai găsește !
Doar Acela ce-i iubire pură nu trădează,
Fiind trădat la rându-i încontinuu și El iartă.
Mi-aș dori să-i semăn, poate nu mai doare !?
24 oct 22018
Leave a Comment